X-Mini V1.1 este unul dintre gadget-urile primite în teste de la FunGadgets. Sunt un magazin serios, au produse de calitate şi în 24 de ore vă livrează produsul achiziţionat. Mă bucur că am început o colaborare cu ei.

Ieri v-am scris pe scurt despre gadget-urile primite şi de astăzi încep review-urile complete. Deci, “să trecem la treabă!”



Primele impresii





Când am văzut boxa X-mini V1.1 prima oară, nu am fost prea impresionat. M-am gândit că este prea mică ca să ofere o calitate măcar acceptabilă. Însă, când am conectat-o la telefon şi am pornit-o, am rămas uimit în primul rând de volum – se aude tare şi clar. Calitatea sunetului scade puţin când volumul este la maxim, însă prea puţin ca să fie considerat un defect.

O altă primă impresie, însă una corectă de data asta, a fost portabilitatea boxei. După cum am mai spus, este foarte compactă, foarte uşor de luat oriunde. Din acest motiv, consider că este cea mai bună alegere, în cazul în care sunteţi în căutarea unei boxe portabile pentru telefon.

Ultimul lucru care l-am observat la început, a fost lipsa butoanelor de control. Nu are butoane pentru play/pause/next/, însă are o rotiţă pentru volum. Oricum, dacă stăm puţin să ne gândim, nici nu are nevoie de butoane de control, deoarece o veţi poziţiona lângă telefon/tabletă/laptop etc.

Câteva specificaţii tehnice





Dacă vorbim de date tehnice, atunci ţin să vă vorbesc neapărat de baterie. Are o baterie de 220 mAh pe care o încărcaţi prin USB. În manual scrie că oferă o autonomie de până la 6 ore. Ei bine, de când am primit-o şi până acum are la activ în jur de 8 ore şi încă nu s-a descărcat. Nu am încercat s-o epuizez, dar nici nu am încercat să economisesc. Am utilizat-o în condiţii normale – 2-3 ore pe zi, volumul uneori 50% şi 75%, alteori 100%. Este, fără îndoială, un gadget pe care vă puteţi baza.

Dimensiunile sale sunt de 65,2 mm x 50,1 mm când este închisă, şi greutatea de 57,4 g. Ce vă mai interesează, este că o încărcare completă se efectuează în minim 2 ore. În plus, cablul usb de încărcare are şi un jack de 3.5 mm, deci puteţi s-o utilizaţi şi când este la încărcat.

Tot aici, vreau să vă vorbesc puţin şi despre BuddyJack. După cum puteţi să observaţi în poza de mai sus, la bază are un cablu de 3.5mm pe care îl utilizaţi pentru a conecta boxa la telefon/tabletă/laptop etc. Însă, pe lângă acest cablu, X-mini mai are şi un port de 3.5 mm. La ce vă ajută asta? Puteţi să conectaţi mai multe boxe X-Mini! În acest filmuleţ puteţi să vedeţi cum se conectează şi cum “dansează” împreună.

Avantaje / dezavantaje şi câteva note





Pro

  • foarte compactă, foarte uşor de transportat;
  • are o calitate bună a sunetului;
  • raport calitate – preţ excelent;
  • autonomie foarte bună – bateria ţine cel puţin 2-3 zile.
  • Contra

  • când volumul este la maxim, calitatea scade;
  • cablul său este cam scurt şi nu prea puteţi utiliza telefon/tableta când boxa este conectată.

Note

Design – 9/10 – este foarte şic, însă nu cred că rezistă foarte bine la căzături/lovituri;
Funcţionare – 10/10 – nu am întâmpinat nici o problemă;
Calitate – 9/10 – cu mult, mult peste medie şi cu siguranţă printre cele mai bune din categoria sa.